AVENTURĂ ÎN MUNŢII BANATULUI

(programe de drumeţie, speoturism, canioane, alpinism)

programele se adresează tuturor amatorilor de drumeţie montană, chiar şi celor care NU cunosc tehnici de alpinism sau speologie

Durata programelor – 1 zi

10363502_824501297582152_466538651_n 10711159_824503324248616_594640384_n

1.Cheile Nerei – Lacul Ochiul Bei – Cascadele Beuşniţei

drumeţie, traversare cu tiroliana, rapel

Perioada – martie – noiembrie

Întâlnirea la Pensiunea Cheile Nerei la ora 9.00, deplasare până la Foeroaga Mare unde este instalat atelierul de tiroliană. Se traversează Nera 90 metri lungime pe o diferentă de nivel de 40 metri, apoi se coboară în rapel un perete de 18 metri (la dorinţa clienţilor se poate traversa şi coborâ în rapel de mai multe ori).

Urmează o drumeţie de circa 3 ore, trecând prin tunele până la Podul Beu, vizitarea cascadei Vaioaga, a Lacului Ochiul Bei şi a Cascadelor Beuşniţei.

Întoarcerea, seara, la Pensiunea Cheile Nerei.

Tariful turei este de 180 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria echipamentului colectiv

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare parc

Tura nu necesită o condiţie fizică deosebită.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului.

O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10728619_824501324248816_828024674_n 10729013_824503500915265_1998733209_n

2.Cheile Nerei – Cantonul Damian – Canionul Valea Rea

drumeţie, canyoning, rapel

Perioada – martie – noiembrie

Întâlnirea se va face la Podul Beu la ora 9.00, de unde urmează o drumeţie de-a lungul Cheilor Nerei de 2 ore, cu vizitarea zonei Cantonului Damian, trecerea pe La Cârlige, şi urcare până la Canionul Valea Rea o vale îngustă şi foarte spectaculoasă care în perioade de ploi mari alimentează Nera. Urmează coborârea acestui canion prin trei rapeluri succesive până la nivelul Nerei.

Întoarcerea pe malul Nerei.

Tariful turei este de 170 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria echipamentului colectiv

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare parc

 

Tura nu necesită o condiţie fizică deosebită.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10733399_824503270915288_2120453231_n 10733524_824501344248814_269131558_n

 

3.Cheile Nerei – Cantonul Damian – Traseul 1 Mai

drumeţie, alpinism

 

Perioada – martie – noiembrie

 

Întâlnirea se va face la Podul Beu la ora 9.00, de unde urmează o drumeţie de-a lungul Cheilor Nerei de 1 ora, cu vizitarea zonei Cârşia Rolului unde se află traseul nostru.

Traseul 1 Mai este un traseu de alpinism uşor, grad 2B, unde este necesar echipament tehnic.

Cu conducerea oferită de ghizii noştrii veti urca un turn de calcar pe o diferenţă de nivel de circa 100 metri, care oferă o perspectivă deosebită asupra meandrelor Nerei.

Coborârea se face de-a lungul unui culoar cu grohotiş trecând pe la baza Turnului cu Pinten până la malul Nerei.

 

Tariful turei este de 300 lei/pers., calculat pentru un număr de 6 participanţi

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria echipamentului colectiv

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare parc

 

Tura nu necesită o condiţie fizică deosebită.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10735853_824501367582145_1967806976_n 10735928_824500630915552_1746707981_n

 

4.Peştera Comarnic

drumeţie, speoturism

 

Perioada – martie – noiembrie

 

Pornind din Iabalcea cu un mijloc de deplasare local vom ajunge la Peştera Comarnic, cea mai mare peşteră din Banat, pe care o vom vizita.

Pestera prezinta sali impozante si formatiuni carstice interesante. De asemenea pot fi vazute urme ale trecerii ursului de caverna.

Durata vizitării circa 3-4 ore.

 

 

 

Tariful turei este de 180 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

 

Tariful include:

-deplasarea cu mijloace locale de la Iabalcea la peşteră

-chiria echipamentului individual de protecţie

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare

 

Tura nu necesită o condiţie fizică deosebită.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10737834_824503327581949_644380924_o 10743255_824501270915488_777792280_n

 

5.Peştera Buhui

speoturism

 

Perioada – aprilie – noiembrie

 

Aceasta pestera are o dezvoltare de peste 3200 m si este unul din cele mai lungi cursuri subterane de apa din tara noastra.

Patrundem prin Intrarea Certej si urmam cursul raului subteran. La aproximativ 100 m fata de intrare se afla 3 sali fosile alaturate, unde putem face cateva poze unor formatiuni specifice pesterilor, stalactite, stalagmite si coloane. Ne intoarcem pe cursul principal de apa unde o sa continuam parcurgerea raului subteran in aval catre Intrarea din Dolina, unde putem iesi la suprafata pentru a ne incalzi si pentru a manca. In acest moment am parcurs un traseu subteran de aproximativ 1 km.

Ne intoarcem inapoi in pestera pentru a continua explorarea si urmeaza zona cea mai spectaculoasa si mai dificila a pesterii. Parcurgem un lac subteran, care, atunci cand nivelul apei este ridicat, are aproximativ 3 metri adancime. Urmeaza Cascada Mare cu o inaltime de aproximativ 5 m pe care o coboram in rapel, ajungand astfel intr-o marmita unde apa depaseste 3 m adancime. Acesta este una din zonele cele mai spectaculoase ale pesterii. Urmeaza Cascada Mica, cu o inaltime de aproximativ 2 m pe care o coboram prin saritura in apa. Tot in acest sector de pestera vizitam Sala Ursilor, frumos concretionata unde din nou putem face cateva poze interesante. Continuam traseul subteran si vizitam Sala Confluentei, Sala Coloanelor si Sala Domurilor. Urmeaza un lac subteran cu adancime de 1-3 m si parasim pestera prin Intrarea Grota Buhui.

Durata vizitării circa 4 ore.

 

Tariful turei este de 230 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

 

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria costumelor de neopren

-chiria echipamentului colectiv

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare

 

 

 

Tura necesită o condiţie fizică medie.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10743432_824500637582218_1124273526_n 10743489_824503504248598_139752925_n

 

 

6.Peştera Plopa

speoturism, rapel

 

Perioada – aprilie – noiembrie

 

Pestera are o dezvoltare de peste 700 m.

Patrundem in pestera prin Intrarea Plopa, un portal de mari dimensiuni, aproximativ 14 m inaltime. La aproximativ 50 m de intrare, pe partea stanga, incepe sectorul activ al pesterii, pe care deocamdata il lasam in urma. Continuam explorarea pe sectorul semi-fosil al pesterii, depasind o serie de 6 baraje stalagmitice, care formeaza mici lacuri subterane, unul dintre ele avand aproximativ 150 m lungime. In acest loc adancimea apei poate depasi 2 m.

Urmeaza una din partile mai dificile ale pesterii. Trebuie sa urcam o formatiune stalagmitica de aproximativ 3 m inaltime, unde o sa folosim o coarda. Urmeaza un sir de “maini curente”, o balustrada de coarda, deoarece trebuie sa traversam o fisura verticala pe o lungime de aproximativ 10 m, cu o adancime de 4-5 m. Urmeaza sala cu Nisip unde o sa facem o scurta pauza.

Intram in sectorul activ al pesterii, pe care l-am lasat in urma, la 50 m de intrare. Urmam cursul raului subteran pana intr-o sala de mici dimensiuni unde trecerea ne este barata de un sifon permanent.

Facem cale intoarsa pe acelasi drum parcurs la venire. Pentru cei care inca nu sunt foarte obositi exista posibilitatea de parcurgere si al sectorului activ al pesterii, pe o portiune de 100-150 m, din care mare parte o sa fie parcursi inot, contra curentului.

Timpul necesar parcurgerii pesterii este de aproximativ 2-3 ore.

Pentru antrenament, la intrarea in pestera, peste portal, va fi instalat un atelier de rapel.

 

Tariful turei este de 230 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

 

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria costumelor de neopren

-chiria echipamentului colectiv

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare

 

Tura necesită o condiţie fizică medie.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10745096_824501250915490_1058348054_n 10748771_824503480915267_1255871326_n (1)

 

 

 

 

 

 

 

7.Clisura Dunării – Peştera Gura Ponicovei – Peştera Veterani

speoturism, rapel, plimbare cu barca pe Dunăre

 

Perioada aprilie – noiembrie

 

Pestera are o dezvoltare de 1666 m.

Pentru parcurgerea Pesterii Gura Ponicovei incepem cu un mars de apropiere de 5 minute. Primul rapel are 25 m denivelare si ne duce in galeria superioara dreapta a pesterii. Parcurgem sectorul superior al pesterii si apoi urmeaza un rapel, in subteran, de 10 m care ne duce in galeria principala. De acolo urcam in galeria superioara stanga frumos concretionata. Urmeaza apoi sa mergem catre iesirea dinspre Dunare a pesterii. Acolo o sa ne astepte barca care ne va duce catre Pestera Veterani, accesibila doar de pe Dunare. Parcurgerea pesterii dureaza 30 de minute. De acolo urmeaza sa facem restul turei cu barca pe Dunare, vizitand Tabula Traiana, iar mai apoi Golful Mraconia, destinatia noastra finala.

 

Tariful turei este de 250 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

 

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria echipamentului colectiv

-chiria ambarcatiunii

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare

 

Tura necesită o condiţie fizică medie.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10748894_824503404248608_611838479_n 10748923_824503490915266_940325041_n

 

 

8.Clisura Dunării – Peştera Gura Ponicovei – Varful Ciucaru Mare

speoturism, rapel, drumetie

 

Perioada aprilie – noiembrie

 

Pestera are o dezvoltare de 1666 m.

Pentru parcurgerea Pesterii Gura Ponicovei incepem cu un mars de apropiere de 5 minute. Primul rapel are 25 m denivelare si ne duce in galeria superioara dreapta a pesterii. Parcurgem sectorul superior al pesterii si apoi urmeaza un rapel, in subteran, de 10 m care ne duce in galeria principala. De acolo urcam in galeria superioara stanga frumos concretionata. Urmeaza apoi sa mergem catre iesirea dinspre Dunare a pesterii. De acolo ne intoarcem la intrarea cu portalul mare si vom iesi din dolina in care este pestera. Va urma o deplasare catre Virful Ciucaru Mare urmind o poteca prin padure, cu un urcus usor de circa 1 ora. De pe virf ni se ofera o perspective aeriana, splendida, asupra Cazanelor Dunarii.

 

 

 

 

Tariful turei este de 200 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

 

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria echipamentului colectiv

-chiria ambarcatiunii

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare

Tura necesită o condiţie fizică medie.

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.

10751958_824503350915280_1315258407_n 10752096_824503257581956_994181773_n

 

 

 

  1. Baile Herculane – Canionul Ramnuta

Perioada – mai – octombrie

 

Canionul are o diferneta de nivel de circa 160 m.

Parcurgerea canionului este limitata de conditiile meteo. In timpul ploii, nivelul apei in canion poate creste cu cativa metri, iar in acest caz parcurgerea lui devine imposibila din punctul de vedere al sigurantei.

Accesul la canion se face pe un traseu alpin cu un peisaj minunat. Durata marsului de apropiere este de 1 – 2 ore. Pe unele portiuni vor fi montate corzi fixe pentru asigurare. Durata parcurgerii canionului este de 2 – 6 ore cu un mars de retragere de 5 minute.

Tariful turei este de 260 lei/pers., calculat pentru un număr de 12 participanţi

 

Tariful include:

-chiria echipamentului individual de protecţie

-chiria costumelor de neopren

-chiria echipamentului colectiv

-onorariul ghizilor

-taxă vizitare

 

Tura necesită o condiţie fizică medie spre buna

Echipamentul necesar este cel adaptat sezonului. O listă de echipament şi de hrană va fi distribuită la înscrierea pentru tură.